Mihai Soțchi

Mihai Soțchi

Mediator, Expert AML

FacebookLinkedIn

Mihai este mediator și expert în prevenirea și combaterea spălării banilor, precum și în domeniul juridic financiar. Este remarcabil prin punctualitate, perseverență și o abordare responsabilă a riscurilor. Dedicat și riguros, el soluționează provocările prin metode inovatoare, fundamentate pe o analiză atentă a datelor și a cadrului legislativ.

Studii

2011–2014

Academia de Studii Economice

Facultatea Finanțe și Bănci

2010–2012

Academia de Științe a Moldovei

Masterat în Securitate Națională

2006–2010

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Experiență

  • 2025–prezent – Mediator
  • 2024–2025 – Expert, Valorificarea bunurilor infracționale, GIZ
  • 2021–prezent – Expert, Prevenirea spălării banilor (AML) și anticorupție, "Soțchi & Partners"
  • 2020-2021 – Director general adjunct, Agenția Proprietății Publice
  • 2020 – Șef, Secția Management instituțional, AML, Centrul Național Anticorupție (CNA)
  • 2018-2020 – Specialist principal, AML, CNA
  • 2014-2018 – Ofițer de investigație, AML, CNA
  • 2013-2014 – Membru al delegație Republicii Moldova, Comitetul MONEYVAL, Consiliul Europei
  • 2013-2014 – Șef, Serviciul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT), Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF)
  • 2010–2013 – Jurist, CNPF

Experiență relevantă

Participarea la elaborarea Legii nr. 308/2017 „Cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”
Elaborarea cadrului normativ secundar privind implementarea prevederilor Legii nr. 308/2017 „Cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului"
Participarea la cea de-a V-a rundă de evaluare a Republicii Moldova de către Comitetul MONEYVAL și completarea chestionarelor necesare evaluării propriu-zise
Participarea la ședințele internaționale ale autorităților abilitate cu atribuții de recuperare a bunurilor infracționale, organizate de către Consiliul Europei
Participarea la Conferința internațională privind implementarea politicilor de identificare a beneficiarului efectiv, organizată de către Consiliul Europei
Participarea la ședința internațională privind elaborarea cadrului normativ aferent implementării sancțiunilor în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, organizată în Polonia, în cadrul proiectului Twinning
Participarea la Conferința internațională privind implementarea sancțiunilor internaționale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, organizată de către Comisia Europeană
Deține certificat de specialist în domeniul valorilor mobiliare din anul 2014
Elaborarea proiectului de lege privind modificarea procedurilor de monitorizare a parteneriatelor publice private și a procedurilor de deetatizare și privatizare în scopul fortificării interesului public