Moștenirea în 2026: ce s-a schimbat și ce trebuie să știți

De la 1 aprilie 2026 a intrat în vigoare Legea nr. 251/2025, care modifică mai multe reguli importante din materia moștenirii. Deși tema pare tehnică, schimbările îi privesc direct pe cei care pierd o rudă apropiată și trebuie să înțeleagă repede ce au de făcut, în ce termen și ce riscă dacă nu acționează la timp.

Noile reguli privesc mai ales poziția soțului supraviețuitor, termenul și modul de acceptare a moștenirii, rolul notarului și unele reguli tranzitorii care pot afecta și succesiuni mai vechi. În practică, cea mai mare problemă nu va fi doar împărțirea bunurilor, ci înțelegerea exactă a pașilor legali care trebuie urmați.

Una dintre cele mai importante modificări este consolidarea poziției soțului supraviețuitor în cadrul moștenirii legale. Legea îl plasează într-o poziție mai favorabilă și îi oferă, în anumite condiții, drepturi succesorale mai clare alături de descendenții persoanei decedate.

Pe lângă cota succesorală, legea păstrează și o protecție practică importantă: soțul supraviețuitor poate primi, cu titlu de preciput, mobilierul și obiectele de uz casnic care au servit folosinței comune a soților, în măsura în care acestea sunt necesare pentru menținerea gospodăriei. Pentru multe familii, aceasta nu este o chestiune secundară. După deces, conflictele nu apar doar în legătură cu apartamente, terenuri sau conturi bancare, ci și în legătură cu bunurile din casă, pe care unii moștenitori le consideră parte a masei succesorale, iar soțul supraviețuitor le privește ca elemente esențiale pentru continuarea vieții de zi cu zi.

Pentru persoanele aflate într-o asemenea situație, este important să nu pornească de la ideea că totul se împarte automat în mod simplu și egal. Regimul juridic trebuie analizat concret, în funcție de cine sunt moștenitorii, de ce bunuri există și de dacă există sau nu testament.

Totodată, modificările operate prin Legea nr. 251/2025 consacră poziția prioritară a soțului supraviețuitor în cadrul devoluțiunii succesorale, astfel încât, în lipsa descendenților, acesta este chemat, ca regulă, la întreaga moștenire, fără a mai veni în concurs cu părinții defunctului.

Cea mai importantă schimbare practică este noul termen de acceptare a moștenirii. Legea prevede că termenul este de 12 luni de la data deschiderii moștenirii. În limbaj simplu, asta înseamnă că moștenitorul nu mai poate lăsa lucrurile pe termen nedefinit, sperând că va rezolva mai târziu.

Moștenirea poate fi acceptată în două moduri. Primul este prin depunerea unei declarații autentice la notarul care desfășoară procedura succesorală. Al doilea este prin intrarea în posesia masei succesorale. Aici trebuie mare atenție. În practică, multe persoane cred că dacă nu au semnat nimic la notar, nu au acceptat moștenirea. Noua lege arată însă că și faptele concrete pot avea valoare juridică. Dacă persoana administrează bunurile, încasează chirii, achită anumite cheltuieli legate de patrimoniul succesoral sau se comportă ca titular al masei succesorale, se poate ajunge la concluzia că a acceptat moștenirea.

Această regulă este importantă și din alt motiv. Acceptarea nu privește doar bunurile avantajoase. Ea privește întreaga masă succesorală. Cu alte cuvinte, nu poți accepta doar apartamentul și refuza datoriile. Tocmai de aceea, înainte de a face pași concreți, este util să fie înțeleasă situația juridică completă: ce bunuri există, ce datorii există, cine sunt ceilalți moștenitori și dacă există riscuri de conflict.

Legea permite și prelungirea termenului sau stabilirea unui nou termen, dar aceasta nu este o soluție automată. Dacă există motive întemeiate și ceilalți moștenitori nu se opun, problema poate fi rezolvată la notar. În lipsa acordului, litigiul ajunge în instanță. De aceea, în practică, amânarea este aproape întotdeauna riscantă.

Noua reglementare întărește rolul notarului în procedura succesorală. Notarul nu este doar persoana care întocmește certificatul de moștenitor, ci actorul principal al procedurii: primește declarațiile, verifică cine vine la moștenire, apreciază anumite împrejurări și, în unele cazuri, poate chiar prelungi termenul de acceptare dacă sunt întrunite condițiile legii.

În același timp, legea delimitează mai clar rolul notarului de cel al instanței. Spre exemplu, în cazul moștenitorului nedemn, circumstanța care duce la decăderea din dreptul de moștenire trebuie constatată de instanța de judecată. Asta înseamnă că notarul nu decide singur cine este „nedemn” să moștenească. Dacă există un asemenea conflict, este nevoie de o hotărâre judecătorească.

Pentru oameni, acest lucru este important fiindcă nu toate problemele succesorale se rezolvă la notar. Procedura notarială funcționează bine atunci când situația este relativ clară. Când există conflict între moștenitori, neînțelegeri privind acceptarea, discuții despre lipsa termenului, despre nedemnitate sau despre calitatea de moștenitor, de multe ori este necesară intervenția instanței.

Aici este partea cea mai puțin intuitivă, dar foarte importantă. Deși legea a intrat în vigoare la 1 aprilie 2026, regulile noi nu se aplică pur și simplu tuturor succesiunilor începute după această dată. Regimul tranzitoriu trebuie citit cu atenție.

Ca regulă, modificările se aplică moștenirii persoanelor care au decedat de la 1 ianuarie 2026. Totuși, legea conține și dispoziții speciale pentru cazurile în care procedura succesorală nu a fost încă deschisă, precum și pentru unele succesiuni mai vechi în care moștenitorii nu au fost identificați ori contactați. În asemenea situații, pot interveni mecanisme speciale de notificare și termene care, dacă nu sunt respectate, pot avea consecințe serioase.

Pentru publicul larg, concluzia este una simplă: nu este suficient să știi când ai mers la notar. Data decesului, stadiul procedurii și actele deja făcute de moștenitori contează decisiv. Două succesiuni care par asemănătoare pot fi guvernate de reguli diferite.

Noile reglementări introduc un mecanism important de protecție pentru moștenitorii vulnerabili, precum minorii sau persoanele în privința cărora se inițiază măsuri de ocrotire judiciară. În aceste situații, notarul are obligația de a informa imediat autoritatea tutelară despre deschiderea moștenirii și despre necesitatea exercitării dreptului de opțiune succesorală. Practic, legea nu mai lasă această responsabilitate exclusiv în sarcina familiei sau a reprezentanților legali, ci implică activ o autoritate publică, care monitorizează cazul și se asigură că drepturile persoanei sunt protejate.

Mai mult, dacă până la expirarea termenului legal nu este depusă nicio cerere de acceptare sau de renunțare la moștenire în numele persoanei protejate, autoritatea tutelară intervine direct și adoptă ea însăși decizia. Aceasta va aprecia, în funcție de situația concretă, dacă este în interesul moștenitorului să accepte sau să renunțe la moștenire, iar decizia sa produce aceleași efecte ca și cum ar fi fost exprimată în termen. Prin această soluție, legea previne pierderea drepturilor succesorale din neglijență sau lipsă de acțiune și oferă o garanție suplimentară că interesele persoanelor vulnerabile sunt efectiv protejate.

Cei care se confruntă cu o succesiune nu ar trebui să trateze această procedură ca pe una formală care poate fi lăsată în așteptare. În multe cazuri, cele mai mari probleme apar tocmai din întârziere, din lipsa de informare și din ideea greșită că simpla apropiere de defunct este suficientă pentru a păstra drepturile succesorale.

În mod practic, este recomandabil să fie clarificate cât mai devreme câteva chestiuni de bază: cine sunt moștenitorii, dacă există testament, ce bunuri și datorii fac parte din masa succesorală, dacă cineva a făcut deja acte care pot valora acceptare și care este legea aplicabilă în funcție de data decesului.

Noua reglementare încearcă să facă materia moștenirii mai clară și mai funcțională. În același timp, ea devine mai strictă în privința termenelor și mai tehnică în privința procedurii. Din acest motiv, o succesiune care la prima vedere pare simplă poate ridica probleme reale dacă nu este analizată corect de la început.